Un prieten spunea la un moment dat că toate femeile se apucă de blogging după ce fac un copil. Mi s-a părut hilar atunci și ceva ce n-aș face niciodată. N-am făcut-o după primul copil, deși am redescoperit timpul liber dupa 10 ani de corporații, dar m-am apucat după cel de-al doilea. Copiii m-au făcut mai creativă sau poate că datorită lor am uitat de complexe. Am învățat de la ei să renunț la rușinea și teama de a greși și mai presus de toate să fac ceea ce-mi place, fără să mă gândesc la ce vor crede alții. Deși nu am mare talent scriitoricesc am început pur și simplu să rememorez întâmplari și locuri frumoase, să descriu stări și sentimente.

Când eram mică, țineam un jurnal în care povesteam călătoriile cu părinții, într-un stil naiv, dar cu îndeajuns de multe detalii, încât să retrăiesc acele amintiri cu mare plăcere. M-am hotărât așadar să reiau acest obicei, într-un jurnal online pe care să-l las și altor ochi, ai prietenilor sau nu, ai copiilor mei când vor crește sau poate va rămâne doar un jurnal pierdut în eter.  

Cred că totul pornește din dorința de a nu pierde clipele minunate, de a le congela pentru păstrare, la fel cum face fotografia, o altă plăcere a mea.  

Cel mai mare critic al meu, adică soțul, îmi spune mereu că nu întelege de ce fac atât de multe fotografii, pentru că voi avea nevoie de încă o viață să mă uit la ele. Eu însă găsesc mereu timp să mă uit în arhive și să retrăiesc câteva emoții din călătorii sau alte momente speciale. Așa sper să fie și cu acest jurnal care mie îmi aduce mare bucurie și sper sa aducă la un moment dat și copiilor mei sau măcar câteva informații utile pentru cine are nevoie.  

Aliasul meu, Corimoko, s-a născut acum câțiva ani când am început să postez pe Instagram și vine de la numele meu combinat cu unul dintre primele pseudocuvinte pe care le-a pronunțat băiețelul meu, după "mama". Râdeam când îl auzeam zicând "moko, moka, moko...." și spuneam că poate a fost japonez într-o viață anterioară.