Când ne-am hotărât noi să facem un traseu în munții Bucegi încă mai apăreau poze pe Internet cu muntele înroşit de frumoasele flori. Ne-am cazat la cabana Padina, care are o construcţie nouă şi condiții decente de cazare, cu baie în cameră. Noi 4 am avut o cameră "triplă", cu un balcon mic (nesigur pentru copii, din punctul meu de vedere), 1 pat matrimonial mare şi unul de 1 persoana, pe care le-am unit şi am încăput toți foarte bine.
Vineri, 24
iunie am pornit din Ilfov, pe centură în jur de 17.30, iar la 21h serveam cina
la cabană, deci aproape 4h dar cu opriri pentru pauză, schimbat bebe şi
cumpărături pentru sendvişurile de pe munte.
Cabana nouă are şi un spațiu comun, o bucătărie spațioasă, perfectă pentru stat la discuții seara.
Sâmbătă,
25 iunie
A doua zi
am mâncat micul dejun pe terasa cabanei vechi, cu un peisaj de munte frumos,
cai la păscut şi aer proaspăt. Doar vreo două maşini ne-au stricat liniştea
perfectă ridicând nişte praf.
Fiind 3
familii, fiecare cu copii, până ne-am adunat, dat cu cremă contra căpuşelor şi
de protecție solară şi până am luat tot ce aveam nevoie s-a făcut 10.45.
Aşadar
echipa de exploratori formată din 6 adulți şi 4 copii s-a pus în mişcare, încet
dar cu chef şi voie bună. Copiii, 1 bebe în marsupiu şi cei 3 fantastici -
Tudor 5 ani jumătate, Delia 7 ani, David, 4 ani jumătate - au chiuit şi
alergat, încă de la primii paşi, deşi le tot spuneam să-şi păstreze forțele.
Traseul începe chiar de la Cabana Padina şi e marcat cu o cruce roşie, dar şi dungă roşie în paralel. Trece chiar prin spatele cabanei noi, dar a fost nevoie să coborâm până la stradă pentru că poarta era închisă.
Traseul
nostru: Cabana Padina - Refugiul Şaua Strunga - Vf. Bucşa.
Acesta
începe cu o urcare uşoară de câteva minute, drumul continuă printre brazi pe o
poteca plină de pietre şi mărginită de pădure. De fapt eşti înconjurat de
pădure, urci spre creastă şi vezi pădurea ca dintr-un balon cu aer cald.
După un
urcuş mai abrupt, urmează o parte de traseu pe drum drept, când ai timp să-ți
recapeți răsuflarea şi să admiri vegetația plină de flori multicolore, prin
august probabil şi cu fragi sau afine. Singurul dezavantaj e că nu mai sunt
copaci pentru umbră şi doar vântul te mai răcoreşte în zilele cu mult soare.
Drumul continuă apoi cu o urcare lină şi o pajişte îngrădită cu fir electric, să nu plece văcuțele şi măgarii lăsați liberi să se bucure de iarba de munte. Mai departe poteca se îngustează, panta devine mai abruptă, dar şi peisajele mai impresionante, cu stânci golaşe şi vârfuri pietroase.
Până la refugiul
Şaua Strunga am făcut vreo două ore jumătate, de fapt o parte din grup, din
cauza pauzelor multe şi dese, de hidratare bineînțeles. Câțiva paşi mai sus de
refugiu te supraveghează nişte piscuri gri stâncoase, cu fețe de troli
bosumflați, după imaginația mea educată de Disney. Înaintând apare în fața
ochilor un peisaj cu Munții Piatra Craiului şi vântul bate mai tare, ca şi cum
ai fi în zbor.
La fel ca
pe tot traseul şi aici erau mulți oameni, unii dintre ei uitându-se în jur să
vadă cine urlă aşa cu pasiune. Era doar Tudor care făcea ca un lup, încântat de
ecoul dat de stânci. Am mai urcat câțiva metri să calmez lupişorul şi să las
oamenii să se bucure de peisaj în linişte şi ne-am oprit să mâncăm.
De aici spre vf. Bucşa se continuă pe traseul cu linie roşie verticală, spre cabana Leaota şi poate dura de la 45 de minute pentru cei mai atleți până la 1h și ceva pentru familii cu copii.
De la
refugiu, urmează o pantă şi o trecere printre creste ca printr-o poartă şi apoi
o coborâre odihnitoare şi un peisaj care mă făcea să zâmbesc în continuu. E
incredibil ce forță au natura şi munții să te facă să uiți de orice. Timpul
pare că e într-o buclă şi doar când intră soarele în nori te trezeşti din
visare.
După coborâre urmează o urcare şi gata, ai ajuns în vârf, unul dintre ele, că eşti practic înconjurat de munți şi păduri. Mergi pe creste de munte şi e plin de rododendroni, doar că din pacate noi am ajuns la final de sezon şi am mai găsit doar cateva pete roşii.
În vârf am
lăsat bebeluşa să exploreze şi băiețelul să culeagă pietre pentru colecția lui
şi am stat şi respirat şi m-am lăsat bătută de vânt. După o oră de odihna am
pornit în pas vioi spre cabană. Urcuşul până la Refugiul Şaua Strunga m-a cam
lăsat fără aer, dar apoi drumul mi s-a părut uşor, mai ales că ne grăbeau o
foame de ciorbă şi ceva dulce.
Am încheiat seara devreme cu masa la cabana Padina şi cireşe de la târgul de pe platou.
Duminică,
26 iunie
Planul era
să plecăm după micul dejun spre Câmpina şi să ne relaxam în Parcul Soceram, dar
Tudor plângea după copii, aşa că am rămas cu prietenii noştri să vizitam şi
Peştera Ialomiței. Traseul până la peşteră trece prin platoul Padina unde am
lăsat maşina în imensa parcare şi continuă prin pădure. Am făcut cam 1h până la
peşteră, dar ne-am tot oprit să se joace copiii.
Eu nu am
intrat de această dată să vizitez, ci am rămas cu bebeluşa pe marginea râului.
Peştera este însă foarte frumoasă din câte îmi amintesc din altă vizită şi
băieții au ieşit foarte încântați. Pe lângă tuneluri joase prin care trebuie să
treci, stalactite şi stalagmite, în peşteră se poate vedea şi o cascadă.
La
întoarcere ne-am oprit la târgul de pe platou să mâncăm mâncare apetisantă la
ceaun, dar care a fost dezamăgitor de slabă.
Copiii însă s-au jucat pe marginea râului şi a fost foarte relaxant. Doar ploaia torențială ne-a grăbit puțin să pornim spre casă dar a şi răcorit muntele din care au început să iasă aburi calzi.