Halkidiki e o peninsulă, prin urmare e accesibilă în orice anotimp și am găsit destule apartamente pentru cazare, doar că nu prea au fost pe placul nostru. Am ales în cele din urmă, o vilă tip duplex în Skala Fourkas, de pe brațul Kassandra, într-un fel de complex de vile, peste drum de mare și la un preț mai mic decât o cazare pe litoralul din România, în extrasezon. Pentru acea perioadă a fost o alegere bună, dar în sezon nu aș recomanda o asemenea vilă pentru familie cu copii. Spațiul este destul de mic, camerele și holul sunt înghesuite de uși care se deschid și blochează trecerea, iar scările, de castel medieval, total nepotrivite pentru copii. Există o terasă, dar și vecinii ies în același spațiu și cum ai mei copii sunt matinali, ar da trezirea tuturor precum cocoșii, în zori de zi.

În drum spre Halkidiki, am dormit o noapte în Sofia și a doua zi ne-am oprit în Salonic, unde ca-ntotdeauna am găsit un restaurant foarte bun. Ca o coincidență, chiar lângă masa noastră erau doi tineri români foarte simpatici și toleranți, având în vedere că ai noștri dragoni nu erau într-o stare prea bună. Păreau că studiază teologia din ce am putut să înțeleg din aspectul și felul lor de a vorbi.

Ne-am plimbat și de această dată pe faleza, care era acum plină de oameni ieșiți la plimbare, fiind weekend și zi de sărbătoare. Dragonii noștri s-au plimbat cu trotinetele și s-au oprit să se cațere în niște pini, unde au încercat să poarte o conversație cu doi băieți de vârsta lui Tudor. Se uitau unii în ochii celorlalți, băieții vorbeau în greacă, Tudor încerca o engleză, iar Lorena se uita când la unul, când la altul. Au zăbovit câteva minute bune încercând să comunice, iar eu am păstrat puțin distanța să mă bucur de o scenă adorabilă.